Oamenii care au un comportament alimentar compulsiv sau cei care mananca excesiv cred adesea ca mancare este problema, ei se descriu gurmanzi si se tem ca se vor lupta mereu cu aceasta dependenta de mancare, inevitabil ajung sa traiasca sentimente intense de rusine si se eticheteaza drept dependenti fara speranta.
In ultimii ani, acest subiect a fost foarte mediatizat, si se considera ca factorii psihologici au o mare influenta asupra consumului compulsiv de alimente, decat alimentatia in sine.
Ne aflam in mijlocul unui contex cultural care favorizeaza din ce in ce mai mult biologia in detrimentul psihologie, studii recente arata ca tulburarea de comportament alimentar compulsiv poate fi o functionare defectuoasa a circuitelor corticale care regleaza motivatia si impulsurile.
Aceasta abordare este limitativa, avem creier, organul care reprezinta structura fizica de control a corpului nostru, dar avem si minte, iar mintile noastre ne permit sa gandim, sa simtim, sa ne imaginam, sa credem, sa ne amintim si sa percepem atat la nivel constient, cat si la nivel inconstient.
Cercetarile care se concentraza exclusiv asupra creierului ca sursa principala a comportamentului ignora influentele puternice ale mintii inconstiente, precum si influentele familiale, sociale, culturale si de alta natura care au un impact asupra creierului nostru.
Oamenii care recurg la mancat compulsiv gestioneaza prin acest comportament starile interne de deficit afectiv, anxietatea sau isi abat gandurile de la situatii suparatoare si asftel se pot proteja.
Acest lucru se aliniaza cu faptul ca multe persoane care intra in terapie considera ca sunt dependente de anumite alimente (dulciuri, prajituri, bomboane, inghetata sau orice altceva are zahar) si ca trebuie sa nu le aiba in casa pentru a nu le consuma, dar dupa terapie pot sa manance cu moderatie, de multe ori fara a sta pe ganduri, creierul lor nu s-a schimbat, dar mintea lor a trecut prin transformari structurale. Cand vine vorba despre comportamentul alimentar, mancarea serveste, in realitate, ca solutie temporara la problema, numai intelegand ce simbolizeaza mancatul si identificand conflictul sau deficitul care sta la baza comportamnetului se poate produce schimbarea.
Conform teoriilor clasice, dependentii sunt motivati exclusiv de placere, iar dependenta este legata de satisfacerea unor pulsiuni frustrate, care corespund in mare parte primului an de viata si inhiba capacitatea dependentilor de a face fata frustrarii. In multe lucrari de specialitate se considera ca dependentii au o toleranta scazuta la frustrare, ceea ce ii deterimina sa recurga la droguri si alcool ca modalitate de evitarea depresiei si de a trai o stare de bine generala, in tot corpul, o stare euforica de siguranta si caldura, pe care dependentul si-o ofera singur fara sa depinda de alta persoana.
In ceea ce priveste mancarea, notiunea de adictie scoate la suprafata caracterul de gratificarea sub forma de supraalimentare care este urmata de durere fizica, sugerand faptul ca mancatul in exces ofera implicit placerea indulgentei si, in acelasi timp, si durerea autopedepsirii.
Consumul excesiv de mancare are numeroase functii, inclusiv aceea de a servi ca mijloc de autolinistire, de a umple un gol simbolic, de a transforma durerea emotionala in durere fizica, de a crea o reuniune la nivel simbolic cu obiectele si de a oferi un sentiment de control asupra unei lumi imprevizibile.
Atunci cand motivele comportamentului alimentar sunt elucidate pacientii sunt capabili sa renunte la aceste comportamente problematice si sa cultive o relatie normala cu mancarea.
Din punct de vedere psihologic, mancarea se fixeaza in psihicul nostru ca o reprezentare simbolica linistitoare dintre mama si copil, uneori mancatul compulsiv este o incercare de a inlocui relatiile cu mancarea, dezamagirile simtite de pacienti in urma interactiunilor cu oamenii ii determina sa respinga relatiile umane si sa se indrepte spre mancare, ca mijloc principal de alinare. Atunci cand oamenii sunt inaccesibili sau nedemni de increderea celorlalti, legaturile si relatiile umane pot parea riscante, insa mancarea este intotdeauna previzibila, accesibila si de incredere. Din perspectiva psihologiei sinelui, mancatul compulsiv este o incercare de a inlocui obiectul relational cu mancarea sau cu activitatea de a manca, uneori se discuta despre modul in care dezamagirile simtite in urma interactiunilor cu oamenii ii determina pe unii pacienti sa respinga relatiile umane si sa se indrepte spre mancare, ca mijloc principal de alinare, in acest fel foamea si hrana inlocuiesc in mod esential foamea de iubire si de conexiune.
Foamea si mancare sunt folosite de unii pacienti pentru eliberarea tensiuni emotionale generale, altii mananca ca raspuns automat la tensiunile si frustrarile vietii, altii consuma mancarea pentru a scapa de o stare depresiva, iar altii folosesc mancare ca substitut pentru dragoste, afectiune si siguranta.
Notiunea de corp ca mijloc de comunicare poate fi utila in intelegerea persoanelor care mananca pana simt durere sau ale caror corpuri fizice exprima un fel de teama sau intentie. Unii pacienti cred ca greutatea lor ii protejeaza de interesul sexual al celorlati, iar altii se simt mai puternici datorita taliei lor, avand nevoie sa ocupe mai mult spatiu pentru a se simti vizibili si viabili. Exista o multie de semnificatii cuprinse in limbajul corpului si in dimensiunea acestuia, care trebuie intelese si exprimate verbal, nu somatic.
Atunci cand vine vorba de starea de foame, este important sa se faca distinctia intre starea fiziologica de constientizare a faptului ca organismul are nevoie de hrana si alte semnificatii, cum ar fi intelegerea foamei ca fiind o expresie simbolica a unei stari generale de nevoie. Daca oamenii nu au acces la limbaj pentru a descrie ceea ce se intampla in interior, ei comunica prin alte mijloace, inclusiv prin utilizarea corpului ca mijloc de exprimare a conflictului, corpul este cel care gandeste cu voce tare emotiile pe care minte nu le poate exprima. Daca mancare este interpretata in mod inconstient ca reprezentare a oamenilor si a relatiilor, atunci mancatul reprezinta un mod de a incorpora si de a pastra acesti oameni in interior si, astfel, de a nu fi niciodata singur.
Supraalimentarea este o modalitate de introiectare a mamei si poate trada o forma de anxietate de separare, o agresivitate si o rivalitate fata de ceilalti semnificativi pentru mama, a incorpora mama inseamna sa o ai doar pentru tine, ceea ce poate fi trait ca o victorie asupra fratilor perceputi ca rivali. Acest lucru explica sentimentele interne de vinovatie care, la nivel constient se refera la mancatul compulsiv, iar la nivel inconstient se refera la asimilarea lacoma a obiectului matern pentru sine. Mancarea functioneaza ca o reprezentare simbolica a mamei, si prin urmare a ingrijirii, aceasta ecuatie mentala hrana=mama sta adesea la baza comportamentului alimentar compulsiv, mancatul reprezinta foamea de relatie cu mama.
Mancatul poate oferi un mijloc de autolinistire, poate umple un gol simbolic, poate oferi un spatiu pentru disociere, poate converti durerea emotionala in durere fizica, poate crea ocazia unei reuniuni simbolice cu obiectele si poate oferi un sentiment de control asupra unei lumi imprevizibile. Cheia pentru vindecarea problemelor legate de mancare este recunoastera acelor lucruri pe care comportamentul alimentar le exprima si intelegerea si tratarea ranilor psihologice originale. Intelegand modul in care trecutul se reflecta in prezent si traducand limbajul corpului facem lumina asupra motivatiilor ascunse care mentin comportamentul simptomatic. Atunci cand oamenii identifica si trateaza ceea ce ii roade, ei inceteaza sa mai foloseasca mancarea sau propriul corp ca mijloc de exprimare a lumii lor interioare.