De ce oare continua oamenii sa mearga pe aceleasi drumuri desfundate chiar si atunci cand stiu ca sunt pline de gropi?
Merg pe strada, in trotuar este o groapa adanca, eu cad in ea, ma simt pierduta… ma simt neputincioasa, nu este vina mea, imi ia o vesnicie sa gasesc o iesire.
Merg pe strada, in trotuar este o groapa adanca, ma fac ca nu o vad, cad iarasi in ea, nu-mi vine sa cred. Sunt iar in acel loc, dar nu este vina mea, imi ia o vesnicie pana sa ies.
Merg pe aceeasi strada, in trotuar e o groapa adanca, o vad, tot cad in ea, e un obicei, am ochii deschisi, stiu unde sunt, este vina mea, ies imediat afara.
Merg pe aceeasi strada, in trotuar e o groapa adanca, o ocolesc.
Merg pe alta strada.
(Portia Nelson)
De ce fac oamenii lucrurile in acelasi fel, iar si iar, chiar si atunci cand stiu ca felul in care le fac ii determina sa se simta tot mai rau?
Incercarea de a intelege de ce repeta oamenii actiuni care-i fac sa sufere, de ce nu le evita, de ce se trezesc facand chiar acele lucruri pe care stiu ca nu ar trebui sa le faca, ne determina sa cautam raspunsuri. Se zice ca recreem permanent trecutul in prezent, pentru ca nu stim altfel si ca dorim sa conservam lucrurile asa cum sunt si devenim rezistenti la schimbare.
Pacientul rezistent este un pacient conflictual, un pacient defensiv, el este suparat, furios, nemultumit sau jignit, dar nu-i place sa se simta asa si, de aceea, se apara importiva sentimentului, negandu-i existenta, sustinand ca nu se simte asa cum se simte sau insistand ca simte cu totul altceva, el se apara in tot felul de moduri de afectul care ii provoaca durere sau anxietate.
Pacientul este trist, dar nu isi da voie sa planga, este furios, dar este hotarat sa-si pastreze controlul, este suparat, dar incearca sa nu arate acest lucru, este inspaimantat, dar pretinde ca nu este, este dezamagit, dar insista ca totul merge bine.
In fiecare situatie de acest gen, pacientul traieste un afect pe care Eul il simte ca intolerabil, pentru a se apara de acest afect, Eul mobilizeaza o aparare care se opune afectului respectiv, deci apare un conflict intre sanatos si nesanatos, intre raspunsuri negative si raspunsuri pozitive.
Este important pentru pacient sa ia nota maxima la examen, dar nu reuseste sa se mobilizeze sa invete, exista intotdeauna o tensiune in pacient intre recunoasterea faptului ca depinde de el sa-si asume responsabilitatea pentru propria viata si convingerea ca nu ar trebui sa fie responsabilitatea lui, exista intotdeauna o tensiune intre investitia lui in schimbare si ezitarea de a se desprinde de modalitatile vechi de a face lucrurile, este intodeauna o tensiune intre dorinta lui de a se simti bine si nevoia lui de a ramane bolnav. Pacinetul pare ca sufera simultan de tendinta de a se face bine si de compulsia de a se apara impotriva oricarei schimbari, rezistenta se prezinta ca un compromis intre fortele care tintesc vindecarea si cele care doresc conservarea starii de fapt. In esenta, forta de care se apara pacientul este forta sanatoasa, dar generatoare de anxietate, care ne da vointa de a ne schimba, de a ne desprinde de vechi si de a adopta noul, aceea vointa de a ne face bine. Contraforta este forta nesantatoasa, dar care ne linisteste anxietatile, care exista in fiecare din noi, rezistenta la schimbare, aceea forta care se agata de trecut, vrand sa conserve starea de fapt cu orice pret. Conflictul este intre dorinta sanatoasa a pacientului de a se schimba si rezistenta lui nesanatoasa la schimbare, cu alte cuvinte vrea si nu vrea sa se faca bine, este intr-un conflict cu privire la toate alegerile cu care se confrunta si chiar cu urmarea tratamentului.
Ne dorim ca pacientul sa-si poata da voie sa simta si sa nu mai fie atat de blocat, iar in terapie sa inteleaga cu adevarat de ce nu isi da voie sa simta, care este investitia lui in a nu isi da voie sa simta, sa inteleaga de ce nu isi da voie sa fie altfel, pacientul ar trebui sa inteleaga in maniera profund respectuoasa ambele seturi de forte, atat pe cele sanatoase cat si pe cele nesanatoase, rezistente, care impiedica schimbarea si vindecarea.
Acest aspect ne face sa exploram tot mai profund bazele rezistentelor, cum si de ce se intampla ca pacientul sa reziste chiar in fata a ceea ce trebuie sa faca pentru a-i fi mai bine. Exista intotdeauna o tensiune in pacient, intre capacitatea sa de a percepe realitatea asa cum este si nevoia de a se apara impotriva acestor perceptii, o tensiune intre realitatea generatoare de anxietate si apararea care linisteste anxietatea. Pacientul se apara contra realitaii agatandu-se de iluziile si de distorsiunile lui, acestea constituind stare de rezistenta, asadar in pacient exista o tensiune intre capacitatea lui sanatoasa de a percepe obiectele asa cum sunt ele in realitate si nevoia lui transferentiala de a le percepe asa cum nu sunt, deci o tensiune intre realitate si transfer. Ceea ce il face pe pacient sa aduca trecutul in prezent este compulsia la repetitie, aceasta repetitie este ca o sabie cu doua taisuri, pe de o parte repetitiile compulsive alimenteaza rezistenta si transferul, pe de alta parte ele sunt forte care fac posibila integrarea intarziata a esecurilor timpurii, integrare realizata prin perlaborarea rezistentei, respectiv a transferului. Compulsia la repetitie este alimentata de nevoia nesanatoasa de a pastra lucrurile exact asa cum sunt dintotdeuna, o compulsie nevrotica de a repeta ceea ce este cunoscut, ceea ce este familiar, chiar daca este patologic. In acelasi timp, compusia la repetitie este alimentata de nevoia sanatoasa de a recrea in aici si acum situatia traumatica originara de esec, in speranta ca de data aceasta rezultatul va fi mai bun. Ca urmare are loc o permanenta recreare a trecutului in prezent, parte nevrotica din pacient este investita cu pastrarea lucrurilor asa cum sunt, compulsia nevrotica de a conserva vechiul in nou este modul pacientului de a ramane loial, chiar si dupa atatia ani, obiectelor sale infantile. Trecutul este, pana la urma, singurul lucru pe care l-a stiut vreodata, ii este familiar, confortabil si sigur. Dar partea sanatoasa din pacient cauta rezolutia, vrea ca de data aceasta sa fie diferit si, astfel, compulsia de a repeta este intarita si de impulsul santos de a transforma pasivul in activ, este o dorinta de a lua cu intarziere in stapanire, de a cunoaste si de a fi capabil sa creeze un rezultat diferit.